Page 3 - Sepal-book-t1 ROMANIAN Image.cdr
P. 3
Cap.01: Introducere
I. Introducere
Munca este necesară și apreciată de toți cetățenii, deoarece ocuparea forței
de muncă reprezintă o cale majoră către incluziunea socială (Grove et al., 2005).
De asemenea, include beneficii suplimentare, cum ar fi creșterea resurselor
01
financiare ale propriei persoane, obținerea demnității, validării personale și a satisfacției
de a fi productiv, reducerea stigmatizării și atitudinilor negative, creșterea încrederii în
sine, stima de sine, abilitare, autonomie și speranță pentru viitor, o mai bună sănătate
psihologică și îmbunătăţirea calităţii vieţii (Corrigan et al.,2008) o oportunitate de
socializare, de întâlnire cu alte persoane şi de structurare a timpului (Liberman, 2008)
Oferă un sens în viață, oferă un scop și adaugă valoare participării cuiva. A fi
angajat reduce, de asemenea, incidența unor comportamente problematice sau de risc,
cum ar fi abuzul de alcool sau alte substanțe, acte antisociale sau implicarea în activități
ilegale.
La nivel macro, munca joacă un rol important în promovarea coeziunii și
siguranței comunității, în creșterea participării civice, în reducerea cheltuielilor publice
pentru beneficiile sociale și în promovarea dezvoltării sociale și economice.
Statutul ocupării forței de muncă în statele membre ale Uniunii Europene
implică asigurări sociale și de sănătate, acoperire în caz de accident, vârstă și șomaj și, prin
urmare, este considerat un instrument cheie de incluziune socială. În Europa, cei 94 de
milioane de europeni cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani reprezintă o resursă
extraordinară. Cu toate acestea, în 2012 doar 20,4% dintre tineri erau angajați (realizați
profesional), aceasta fiind cea mai mică cifră înregistrată vreodată de statisticile Eurostat.
De asemenea, Forumul European pentru Tineret constată că tinerii sunt deosebit de
vulnerabili la șomajul de lungă durată.
Cu o rată de 6,9% pentru tinerii între 15 și 29 de ani în 2014 și cu 29,4% în
Grecia, mulți sunt afectați din punct de vedere al angajabilității și al dezvoltării carierei pe
termen mediu până la lung. În acest cadru, strategia Europa 2020 este axată pe cinci
obiective ambițioase în domeniile ocupării forței de muncă, inovare, educație, reducerea
sărăciei și climă / energie.
Această strategie vizează o rată a ocupării forței de muncă de 75% pentru
populatia activa (20–64) și să aducă cel puțin 20 de milioane de oameni în afara riscului de
sărăcie și a excluziunii sociale. Aceste obiective îndrăznețe necesită îmbunătățirea
măsurilor de sprijin și a căilor de tranziție ale tinerilor către piața muncii. Majoritatea
statelor membre se confruntă cu provocări tot mai mari în absorbția și integrarea tinerilor
în sistemele de învățământ și pe piețele muncii. Tinerii din grupurile vulnerabile sunt
deosebit de dezavantajați.
Introducere Această carte este gândită ca o resursă pentru oamenii și organizațiile
interesate de crearea de noi oportunități pentru tinerii aparținând grupurilor vulnerabile.
Este concepută pentru a oferi informații despre dezvoltarea și implementarea structurilor
WISE și serviciile de angajare sprijinită pentru acest grup țintă.
.
pagina
01